Opțiunile principale ale încărcătorului de sistem

Dacă preferați alți parametri pentru încărcătorul de sistem în locul celor aleși automatic de instalator, în acest caz îi puteți schimba aici.

Dacă aveți deja instalat un alt sistem de operare pe calculator, în acest caz trebuie să vă decideți ori să adăugați Mageia la încărcătorul de sistem existent, ori să lăsați Mageia să creeze unul nou.

[Indicație]

Meniurile grafice Mageia sînt frumoase :)

Se utilizează un încărcător de sistem Mageia

Implicit Mageia scrie un nou încărcător de sistem GRUB (învechit) pe MBR („Master Boot Record”, sectorul principal de demaraj) de pe primul disc dur. Dacă aveți deja alte sisteme de operare instalate, Mageia va încerca să le adauge în noul meniu de demaraj.

De asemenea, Mageia propune GRUB2 ca încărcător de sistem opțional în plus de GRUB (învechit) și Lilo.

[Avertisment]

Sistemele Linux care utilizează GRUB2 ca încărcător de sistem nu sînt suportate în momentul de față de GRUB (învechit) și nu vor fi recunoscute dacă este utilizat încărcătorul de sistem GRUB implicit.

Cea mai bună soluție aici este să utilizați încărcătorul de sistem GRUB2 care este disponibil în pagina rezumat din cursul instalării.

Se utilizează încărcătorul de sistem existent

Dacă ați decis să utilizați un încărcător de sistem existent, atunci va trebui să nu uitați să VĂ OPRIȚI la pagina rezumat din cursul instalării și să faceți clic pe butonul Configurează de lîngă încărcătorul de sistem pentru a schimba locația de instalare a încărcătorului de sistem.

Nu selectați dispozitivul intitulat spre exemplu „sda”, că veți suprascrie sectorul principal de demaraj (MBR) existent. Trebuie să selectați partiția rădăcină (/) pe care ați ales-o în etapa de partiționare precedentă (de exemplu: sda7).

Ca să fie clar: sda este un dispozitiv, iar sda7 este o partiție de pe acel dispozitiv.

[Indicație]

Treceți în terminalul tty2 cu Ctrl+Alt+F2 și tastați df ca să verificați unde se află partiția / (rădăcină). Ctrl+Alt+F7 vă readuce în ecranul instalatorului.

Procedura exactă pentru adăugarea sistemului Mageia la un încărcător de sistem existent depășește scopul acestui ajutor. Totuși, în majoritatea cazurilor, acest lucru implică lansarea programului de instalare al acelui încărcător de sistem, care ar trebui să detecteze și să adauge automat noul sistem Mageia. Consultați documentația sistemului de operare în chestiune.

Opțiunile avansate ale încărcătorului de sistem

Dacă dispuneți de un spațiu limitat pe partiția /, iar aceasta conține /tmp, faceți clic pe Avansat și bifați căsuța Curăță /tmp la fiecare pornire. Acest lucru vă ajută să mențineți ceva spațiu liber.