Selectați țara / regiunea

Selectați țara sau regiunea. Acest lucru este important pentru multe tipuri de parametri, precum moneda locală și domeniul de reglementare radio. Alegerea greșită a țării poate conduce la incapacitatea de a utiliza rețelele fără fir.

Dacă țara dorită nu este în listă, faceți clic pe butonul Alte țări și alegeți de acolo țara / regiunea.

[Notă]

Dacă țara dorită se află doar în lista Alte țări, după ce faceți clic pe OK poate apărea că o țară din prima listă a fost aleasă. Ignorați acest lucru, DrakX va continua cu alegerea pe care ați făcut-o.

Metodă de intrare

În ecranul Alte țări puteți selecta și metoda de intrare (la baza listei). Metodele de intrare permit utilizatorilor să scrie cu caractere multilingve (chineză, japoneză, coreeană, etc.). IBus este metoda de intrare implicită pe DVD-urile Mageia și pe Live CD-urile Africa/India și Asia/no-India. Pentru localele asiatice și africane, IBus va fi definit drept metoda de intrare implicită, așa că utilizatorii nu vor mai trebui s-o configureze manual. Celelalte metode de intrare (SCIM, GCIN, HIME, etc.) care oferă funcții similare pot fi instalate dacă ați adăugat mediile HTTP/FTP înainte de selecția pachetelor.

[Notă]

Dacă ați omis configurarea metodei de intrare în timpul instalării, o puteți accesa după repornirea sistemului instalat via „Configurați calculatorul” -> „Sistem” sau executînd localedrake ca root.