Partiționare

În acest ecran puteți vedea conținutul discurilor dure și soluțiile de partiționare găsite de asistentul DrakX unde să instalați Mageia.

Opțiunile disponibile din lista de mai jos pot varia în funcție de schema de partiționare și conținutul discurilor.

[Avertisment]

Unele discuri mai noi utilizează sectoare logice de 4096 octeți în locul standardului precedent de 512 octeți. Din cauză că nu am dispus de un astfel de disc, unealta de partiționare utilizată de instalator nu a fost testată în consecință. De asemenea, unele discuri SSD utilizează acum blocuri de ștergere de peste 1Mo. Dacă aveți un astfel de disc, vă sugerăm să-l partiționați în prealabil cu o unealtă de partiționare alternativă precum gparted, sau să folosiți parametrii următori:

"Aliniază la" "MiB"

"Spațiu liber precedent (MiB)" "2"

De asemenea, verificați că toate partițiile sînt create cu un număr par de megaocteți.