Indiferent de mediul grafic (cunoscut și sub numele de mediu de birou) ales
pentru această instalare Mageia, toate se bazează pe un sistem de interfață
grafică numit X Window System sau, pur și simplu,
„X.” Așadar, pentru ca KDE Plasma, GNOME, LXDE sau orice alt
mediu grafic să funcționeze corect, următoarele setări „X”
trebuie să fie corecte.
Alegeți manual setările corespunzătoare dacă considerați că detaliile sunt incorecte sau dacă nu sunt afișate.
Dacă este nevoie, puteți selecta o anumită placă din această listă extensibilă. Consultați Alegeți un server X (configurați placa grafică).
Puteți alege Plug 'n Play, dacă este cazul, sau puteți alege monitorul din listele Furnizor sau Generic. Alegeți Personalizat dacă preferați să setați manual ratele de reîmprospătare orizontală și verticală ale monitorului. Consultați Alegeți monitorul.
Rezoluția și adâncimea culorii monitorului pot fi setate aici.
Butonul de testare nu apare întotdeauna în timpul instalării. Dacă opțiunea este acolo și testați setările, ar trebui să vi se solicite să confirmați că setările sunt corecte. Dacă răspundeți Da, setările vor fi păstrate. Dacă nu vedeți nimic, veți reveni la ecranul de configurare și veți putea reconfigura totul până când rezultatul testului este satisfăcător. Dacă opțiunea de testare nu este disponibilă, asigurați-vă că setările sunt în siguranță.
Aici puteți să activați sau să dezactivați diverse opțiuni.