Gestionarea Utilizatorilor

Definiți parola administratorului (root):

Este recomandabil ca toate instalările Mageia să seteze o parolă de super-utilizator (Administrator), de obicei numită parola root în Linux. Trebuie să repetați aceeași parolă în caseta de dedesubt, pentru a verifica dacă prima intrare nu a fost introdusă greșit.

[Notă]

Pe măsură ce introduceți o parolă în caseta de sus, un scut se va schimba de la roșu la galben și apoi la verde, în funcție de complexitatea parolei. Un scut verde arată că utilizați o parolă complexă.

Toate parolele sunt sensibile la majuscule/minuscule. Cel mai bine este să folosiți o combinație de litere (majuscule și minuscule), cifre și alte caractere într-o parolă.

Introduceți un utilizator

Adăugați un Utilizator aici. Un utilizator obișnuit are mai puține privilegii decât super-utilizatorul (root), dar suficiente pentru a utiliza internetul, aplicațiile de birou sau pentru a juca jocuri și orice altceva pentru care utilizatorul obișnuit ar putea folosi un computer.

  • Pictogramă

    Faceți clic pe acest buton dacă doriți să schimbați pictograma utilizatorului

  • Nume Real

    Introduceți numele real al utilizatorului în această casetă de text

  • Nume de Utilizator

    Introduceți numele de utilizator sau permiteți DrakX să genereze o versiune a numelui real al utilizatorului. Numele de utilizator ține cont de majuscule/minuscule.

  • Parola

    Introduceți parola utilizatorului (ținând cont de sfaturile din Nota de mai sus).

    Parola (din nou): Reintroduceți parola utilizatorului. DrakX va verifica dacă nu ați introdus greșit parola.

[Notă]

Orice utilizator adăugat în timpul instalării Mageia va avea un director principal protejat atât la citire, cât și la scriere (umask=0027).

Puteți adăuga orice utilizatori suplimentari necesari în pasul Configurare - Rezumat în timpul instalării. Selectați Gestionare utilizatori.

Drepturile de acces pot fi modificate și după instalare.

Gestionarea utilizatorilor (avansat)

Opțiunea Avansat vă permite să editați setări suplimentare pentru utilizatorul pe care îl adăugați.

  • Shell: Această listă derulantă vă permite să schimbați shell-ul disponibil pentru orice utilizator adăugat în ecranul anterior. Opțiunile sunt Bash, Dash și Sh.

  • ID utilizator: Aici puteți seta ID-ul de utilizator pentru orice utilizator adăugat în ecranul anterior. Dacă nu sunteți sigur care este scopul acestei secțiuni, lăsați câmpul necompletat.

  • ID grup: Această opțiune vă permite să setați ID-ul grupului. Din nou, dacă nu sunteți sigur, lăsați câmpul necompletat.